Enantiodromia

Conceptul aparține filosofiei taoiste. A fost apoi preluat de Heraclit, care afirma că totul devine în cele din urmă opusul său. Apoi Jung a introdus conceptul în lumea occidentală și l-a definit ca emergența opusului inconștient. Aceasta se petrece atunci când o tendință extremă, unilaterală, domină viața conștientă. Cu timpul, apare o contratendință puternică, care străpunge controlul conștient. Când lucrurile își ating maximul, adică ajung la o extremă, ele se transformă în opusul lor (Yi King, Cartea transformărilor). În viața cuiva, enantiodromia este momentul de cotitură, când lucrurile o iau în direcție opusă și când individul nu se mai regăsește în viața lui de până atunci. De obicei, odată cu enantiodromia începe și procesul individuării.